Reciclarea are loc din două motive: fie pentru valoarea de piaţă a materialelor reciclate fie pentru a evita costul de depozitare. Este însă nevoie de o analiză pentru a înţelege sistemul de reciclare şi lanţurile de valori pentru diferitele fluxuri de materiale.
Fluxurile de materiale ce necesită să fie analizate includ ambalaje feroase şi neferoase, sticlă, recipiente din plastic, baterii din plumb şi cauciucuri de maşină. Vehiculele scose din uz pot fi de asemenea reciclate, dar trebuie acordată o atenţie sporită pentru a refolosi părţile bune, pentru a trata bateriile, a recicla carcasa, etc.
Se vor aduna informaţii despre reciclarea existentă, calitatea şi cantitatea materialelor, valoarea adăugată precum sortatea, presarea, împachetarea, spălarea şi casarea realizate la nivel local şi echipamentul folosit. Identificarea operatorilor şi a pieţelor existente sau a celor potenţiale pentru reciclare poate fi realizată cel mai bine prin cercetare investigativă, începând de la un operator şi urcând pe lanţul de operatori implicaţi.
De obicei, operatorii activi din acest sector se cunosc între ei, înţeleg industria şi piaţa şi, de asemenea, sunt conectaţi între ei prin aranjamente de afaceri care nu sunt neapărat formale. Participanţii din sectorul privat pot aparţine de sectorul formal sau semi-formal.
Se vor strânge de asemenea informaţii despre rolul şi activitatea autorităţilor în sectorul reciclării. Activităţile de reciclare pot fi îmbunătăţite prin măsuri de politici publice care ar reduce importul de produse care sunt greu de reciclat sau prin sensibilizarea opiniei publice şi introducerea de stimulente care încurajează consumul prietenos cu mediul. Acest timp de consum înseamnă trecerea la bunuri naturale, favorizarea produselor cu ambalaj redus, alegerea de a nu cumpăra produse care cresc cantitatea de deşeuri şi sunt greu de reciclat.
Creşterea nivelului de reciclare poate fi uşor obţinut prin creşterea preţului materiilor prime reciclabile, indiferent de fluxul de material. Acest lucru se poate face printr-un sistem de restituire a garanţiei sau prin alocarea unui buget pentru un sistem de „buy-back”. Într-un sistem de restituire a garanţiei, consumatorul plăteşte o sumă mică de bani drept garanţie pentru un recipient sau un ambalaj similar pe care o primeşte înapoi când reciclează ambalajul. Pe baza analizei şi a chestionarelor vom identifica suma acestei garanţii sau subvenţie pentru a crea un stimulent real pentru cumpărător.