Continuă acţiunile de informare directă din judeţ

Echipa de promovare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj” (SMID) va ajunge în perioada următoare în fiecare comună din judeţul Cluj. Dacă primele luni de campanie le-au fost destinate, cu precădere, comunelor mai apropiate de Cluj-Napoca precum Apahida, Căianu, Sânpaul, Floreşti sau Gilău, perioada mai-iulie va acoperi şi comune mai îndepărtate precum Ciucea, Bobâlna, Recea Cristur etc.
La fiecare întâlnire vor fi prezenţi minimum 20 de localnici cărora expertul de mediu le va prezenta beneficiile colectării separate, a utilizării de compostoare şi investiţiile care se vor realiza în cadrul proiectului. SMID. Fiecare participant la întâlnire va primi de asemenea materiale de promovare.